Vă mulțumesc! Continuăm!

Vă mulțumesc mult celor care mi-ați acordat votul! Sunt foarte onorat de încrederea pe care mi-ați acordat-o. Ați avut generozitatea și curajul să votați un om, fără o listă în spate, un independent.

Mulțumesc celor care m-au sprijinit în campanie! Fără voi, nu aș fi avut posibilitatea să îmi expun ideile.

Vă asigur că nu v-ați irosit votul. Sunt sportiv, iar spiritul olimpic se bazează pe dorința nezdruncinată de a continua. Vom merge împreună mai departe! Nu ne oprim, pentru că putem contribui împreună la binele comun.

Am învățat multe de la toți cei care m-ați susținut și încurajat. Am simțit o susținere total diferită de cea pe care o ai pe o listă oarecare. Aș fi vrut să strâng mâna fiecăruia dintre voi care a avut curajul să voteze poziția 41. Pe cei pe care îi cunosc personal, o fac acum, pentru moment, prin această cale. Pe cei pe care nu am avut încă bucuria să-i întâlnesc, sper ca acest eveniment să se întâmple curând!

Vă mulțumesc tuturor!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *